Just call me MOM

Deci, da. Am nascut! AM UN COPIL!!!!!!! Unghiuta este viu si nevatamat (desi e in mainile mele si ale lu' ta-su de 11 zile, iar de 6 zile e exclusiv in mainile noastre, ca am venit acasa). Deci, da, cezariana. Nu, copilul n-are nimic, niciun sindrom, nicio boala, e super ok. Mama lui e bine si ea, a devenit experta in schimbat scutece (apropo, ma gandesc la un biznis - tre' sa pot face ceva bani din ATATA rahat de bebelus!) si a inceput sa se cam prinda de ce plange copchilu' cand plange. Am lapte, ce bine, copilul e alimentat exclusiv la san. Depresie... hmmmm, am cam facut, dar doar asa, un puiut, alimentat si de oboseala cronica, cred (6 zile in maternitate am dormit maximum 10 ore. Adunate.), dar acum vreau sa cred ca am depasit momentul. Si, da, am avut celebrele "zile cu lacrimi", cand plangi ca proasta degeaba, fara niciun motiv si niciun sens. Acum nu mai plang. Sunt doar obosita.
Dar sunt mai ales recunoscatoare pentru marele DAR pe care l-am capatat. Si pentru domul sot si tata, care s-a purtat exemplar cu nevasta lauza si depresata, iar pentru copil este, cu siguranta THE BEST DAD IN THE WORLD, dupa cum scrie si pe tricoul sau. Si pentru mama, care vine aproape zilnic sa socializeze cu nepotul, sa-i mai calce din hainute si sa ma lase pe mine sa dorm sau sa scot cainele afara. Si pentru socrii, a caror mobilizare materiala si emotionala a fost mai mult decat emotionanta. Si pentru toti cei care ne-au adus daruri sau care doar s-au gandit cu drag la noi!

D Day-1?

Ieri am fost la control. Unghiuta pare hotarat sa se spanzure cu cordonul ombilical (de plictiseala, probabil), asa ca maine mergem din nou. Cu arme si bagaje - pregatiti pentru eventualitatea de a ramane sa croim un buzunaras prin care sa extragem cupilul cu preocupari bizare. Abia ce ma obisnuisem cat de cat cu ideea ca voi naste natural - se pare ca nu mai e tocmai o optiune, intrucat colul e foarte inchis, iar termenul e pe 14. Booon... Nemancata de cateva ore, plimb prin cap doua idei.
1. Ce bine ar fi sa fie maine! Sa-l vad, sa stiu ca e intreg, ca le are pe toate la locul lor, ca n-are niciun sindrom. Sa nu trebuiasca sa ma mai gandesc la perimetrul cranian si la ce inseamna el (frate, cartea lu' domnu' Capraru - o fi ea de temelie - dar pe mine a reusit sa ma nevrozeze, parol), la distanta dintre nu-stiu-ce si nu-stiu-ce, la ce-o face copilu' meu in burta si daca nu cumva acum, chiar in clipa asta, el nu trage din rasputeri de cordonul ala...
2. Daca n-am sa ma descurc...? Adica, stiu ca am mai citit cate o carte sau un blog, chiar si vreo doua forumuri si ca, teoretic, sunt macar mai bine pregatita decat altii (btw: cica o tipa tinerica, prima din grupul ei de prietene care se maritase si ramasese gravida, statea la o cafea cu fetele, povestindu-le despre ultima echo. Si le zicea ea incantata cum doctorul i-a zis ca plodu' din burta tot mesteca ceva in timpul examinarii, probabil un deget sau niste lichid amniotic. "Ghiciti ce mesteca?", zice ea. "Nu stiu, fata, poate gasise vreo guma pe care ai inghitit-o tu mai demult", isi da cu parerea alta. ). Dar, daca n-o sa stiu ce sa fac?! Daca Unghiuta o sa urle in continuu si eu n-o sa fiu in stare sa-l linistesc? Daca n-o sa am lapte? Daca fac depresie? Daca e bolnav? Daca or sa fie complicatii? DACA...? Si tot asa!
D-aia zic, ma duc sa spal vasele, sa intind rufele si sa-mi fac bagajul.
Sigur o sa fie bine!

Zi frumoasa

Am o presimtire ca ar putea fi ultima zi cu vreme superba a acestei toamne. Asa ca imi iau picioarele, burta si cainele la spinare si fug in Carol, dupa prea multe zile de vegetat in casa, timp in care am anchilozat total. E absolut superb. E soare, e lumina blanda a toamnei, sunt copacii atat de colorati, e parfumul inconfundabil care miroase a fum, a caldut, a ceata... Si, mai ales, nu e aproape nimeni in parc! Cred si io, martea, la ora 15, oamenii au alte preocupari...
Inarmata cu noul numar Good Food, ochesc o banca retrasa la soare, leg potaia de ea si ma asez, complet negratios, sa savurez atmosfera si lectura. Dupa primul sfert de ora, mi se face mila de javra plangacioasa, care ar vrea sa amusine, sa scormoneasca si sa vagabondeze si ignor sfaturile (de fapt, somatiile) pe care mi le susurase MyBetterhHalf la telefon si dezleg bestia. Care, evident, sta cuminte exact atat cat sa-mi adoarma atentia. Io citesc, absorbita si poftcioasa, el, la mama naibii, 100 de metri mai incolo, prin boscheti. Il chem, il fluier, il amenint - nimic! Da' nimic! Ma ridic si mai negratios, strang haina, geanta, revista, esarfa si sucul, iau lesa si pornesc, cu un mers sprinten de gasca indopata, dupa primul nascut cu blana... Evident, ii arde de joaca, nu vrea sa vina, tre' sa ma bag prin toti boschetii si sa calc cu indarjire iarba, spre amuzamentul unor pusti care, probabil, chiulesc de la mate... Pana la urma, reusec sa capturez animalul. Urmeaza sa-l leg din nou si sa petrec o ora foarte agreabila in parc, ignorand cu succes scheunatul trist. Concluziile zilei sunt:
1. E greu sa alergi dupa un caine cretin, in ultima zi din saptamana 31 de sarcina.
2. Aia care zic ca sotia tre' sa asculte de barbatul ei, stiu ei ceva...
3. Ce bine ca am fost in parc!

In concediu

Astazi a fost ultima zi de munca. Nu cu mult timp in urma asteptam cu nerabdare sa ajung in acest punct. Acum... ma simt cam ciudat. Am mixed feelings about it, ceva intre "uf, ce bine ca s-a terminat!" si "Asa. Si io, de maine, ce fac?!" Unghiuta a descoperit ca vezica lui mami e o excelenta trambulina si se da cu fundul (cred) de ea intr-o veselie. Going to the bathroom should keep me really busy for a while...
Bottom line: sunt a free mom-to-be. Si, mai ales, sunt a mom-to-be, deci totul va fi bine! :)

Luna a saptea

Ne facem mari, din ce in ce mai mari. Mai ales eu, desi la ultimele masuratori (saptamana trecuta) luasem mai puti de 4 kile si vreo 35 de cm in "talie"... Cuvantul asta, talie, imi pare extrem e amuzant acum, cand arat ca si cum as fi inghitit un balon. Am probleme cu proiectarea in spatiu a propriilor dimensiuni: nu constientizez dimensiunea burtii, asa ca ma lovesc frecvent de usa de la sifonier sau de fereastra, incercand sa trec prin diverse spatii ca alta data :)
Unghiuta e extrem de activ, face tot felul de piruete in burta si, evident, e cel mai activ si mai greu de ignorat atunci cand eu incerc sa ma odihnesc. Ta-su zice ca burta mea se simte ca si cum l-as fi mancat pe Hopa-Mitica. Asta vede el cu ochiul liber uneori, alteori (noaptea) doar simte, cand io imi asez burta pe spatele lui si facem copilul senvis :)
Noua porecla a copilului este Linge-Blide, decretata dupa ce am constatat ca, daca mi-e foame si se aud in preajma zgomote de vase, oale sau cratite, incepe si el sa se agite imediat, cu hotarare. Se linisteste la cateva minute dupa ce mananc.
In rest, disconfortul in crestere cauzat de marirea dimensiunilor si greutate este atenuat simtitor de faptul ca, in sfarsit, nu mai e atat de cumplit de cald. Si de ideea ca mai merg la serviciu doar 3 saptamani :). Imi propusesem sa fiu brava si sa muncesc inclusiv in octombrie, insa stesul si recentele dezamagiri de la job mi-au schimbat brusc planurile. In plus, constat ca nu mai am randamentul si concentrarea de dinainte, in ciuda bunavointei.
Asa ca ne concentram pe chestii mult mai copilaresti, cum ar fi amenajarea camerei lui Unghiuta, cu desene pe pereti de inspiratie Good Homes. Lumea adulta (parintii, de exemplu) ridica sprancenele cu amuzament cand noi povestim despre cum copilul o sa doarma in camera lui, in patul lui from day one. Toti par sa zica "vai de capu' vostru, nici nu stiti ce va asteapta!". In acesta noua lumina, noi ne-am gandit ca toata agitatia de noapte a lui Unghiuta este modul lui clar de a ne spune "Nu, chiar nu voi fi asa cuminte cum sperati!"
Intentionat nu o sa suflu inca nici un cuvant despre nastere si locul unde ea se va intampla. Mai ales pentru ca episodul Giulesti e inca foarte proaspat, iar eu am ales tehnica strutului - daca nu te gandesti / vorbesti despre ceva, inseamna ca nu exista. E lame, dar asa reactionez de obicei la chestiile care ma afecteaza profund. O sa scriu in schimb, despre morfologia fetala de 22 de saptamani. Data viitoare... :)

Unora nu le place jazzul

Aseara am aflat ca fiul meu are gusturi muzicale bune si preferinte pe care si le exprima foarte clar, deja. Dupa ce ne-am tot dat pe youtube, asculatand diverse, am hotarat care e favorita. Fara nici o urma de dubiu, Unghiuta prefera Chan Chan, de la Buena Vista Social Club. De unde stiu asta? Pai, dupa aproximativ 10 secunde de la inceperea piesei, fara exceptie, Unghiuta incepe dansul, indiferent a cata oara punem piesa :)
Iar varianta asta e "cea mai preferata"
http://www.youtube.com/watch?v=UXwLBS3yUkA

Gigel, Ion si definitivarea urechii interne

Mijlocul saptamanii 18, iar la carte scrie ca Unghiuta incepe sa auda. Deci, ta-su hotaraste ca e cazul sa inceapa sa-i spuna povesti, chiar acum. Rezulta ca aseara am ascultat o poveste inventata si soptita burtii mele, despre un urs (Ion) si un caine care nu avea nume pentru ca nu avea stapan... Povestea a fost scurta, probabil ca sa nu obosim copilul, neobisnuit sa se concentreze asupra unui fir epic atat de complex. Dar ea, povestea, a avut un final fericit, intrucat catelul a capatat nu numai un prieten (pe urs), ci si un nume. Gigel... :)

Unghiuta e nume de baiat, nu-i asa? :)

Da, Unghiuta e baiat! Un baiat dolofan si lung, ca tac-su. Un baiat de 16 saptamani si 3 zile, ecografic. Dar dezvoltat ca de peste 17 saptamani (sic!). Azi am fost din nou la medic, dupa mai bine de o luna, timp in care mi-am facut diverse filme (foarte proaste) in cap. Cum ca nu-mi mai creste burta, cum ca mi-a scazut burta, cum ca ar putea fi ceva in neregula cu Unghiuta..., etc. Am tot incercat sa fiu calma si sa gandesc pozitiv. Cel mai mult, am incercat sa nu fac o fixatie din feeling-ul ca ar fi baiat, feeling extrem de puternic, pe care il aveam si io si tac-su. Mai ales ca discutam zilele trecute cu o colega, care imi zicea ca a aflat de la un psiholog ca dorintele (fixatiile, de fapt) mamei in legatura cu sexul copilului pot influenta comportamentul acestuia. Mai exact, daca tu vrei musai sa fie fata, dar e baiat, intrauterin copilul simte dorinta ta si va incerca sa-ti faca pe plac, cumva. Prin urmare, va fi un baietel efeminat sau o fata-baietoi.
Deci, azi dimineata, asteptandu-mi randul la ecografie, incercam sa ma pregatesc pentru eventualitatea ca ar putea fi fetita (desi, repet, eu sunt sigura de ceva vreme ca-i baiat). Ajunsa in sfarsit in cabinet, doctorita ma mazgaleste cu gel pe burta, in timp ce vorbea la telefon. Prima imagine de pe monitor este cea a fundului copilului meu, cu picioarele cracite, iar in prim plan... bijuteriile coroanei in toata splendoarea lor! Nici un dubiu, nici macar pentru mine, iar mie mi-e greu, de obicei, sa ma prind ce reprezinta chestiile alea miscatoare, in ceata. Doctorita intrerupe putin conversatia telefonica, se uita zambind la mine: "Vreo indoiala, doamna?! Felicitari, aveti un baiat foarte... bine reprezenat sexual!"
Unghiuta, mama e foarte mandra de tine! E mandra ca te-ai facut mare, esti cuminte si ne-ai aratat din prima ce vroiam sa stim. Sunt mandra ca te-ai facut asa un voinic (179 de grame) si un lungan (11 cm) si ma intreb, fara groaza deocamdata, pe unde am sa scot camasa, cand va fi sa iesi... :) Pe unde am bagat-o, ar fi raspunsul viteaz de-acum... :)
Sunt mandra si de mine, pentru ca mi s-a confirmat prima intuitie in ceea ce te priveste, aceea ca esti baietel. Asta imi da speranta, speranta ca mi se vor ascuti instinctele materne si ca am sa stiu ce am de facut, cand ne vom intalni. Poate, in ciuda previziunilor, n-am sa fiu o mama isterica si overprotective, care isi creste copilul dupa carti si ceas! :)
Apropo de carti si ceas, saptamana viitoare trebuie musai sa te simt miscand :) Fii tolerant cu mama si fa-i pe plac, ca sa nu inceapa iar cu scenariile de film prost!
Mama te iubeste, pui drag!

Primul control

6 saptamani si 6 zile. Si 7 zile, deja, ca am trecut de miezul noptii. O zi lunga si plina de emotii. Am fost cu Unghiuta la doctor, pentru prima oara. M-a socat-placut reactia medicului meu ginecolog, care aproape ca a lacrimat de bucurie si entuziasm cand i-am spus ca, in sfarsit, sunt insarcinata. Apoi m-a “mufat” si, in cateva secunde, am auzit bataile inimii copilului meu... Imposibil de descris senzatia: ceva cu foarte cald, foarte frig, lesin si inaltare de la pamant. Simultan, evident. Unicul regret: ca tatal lui Unghiuta nu a putut sa fie acolo, sa auzim, impreuna, pentru prima data, cum bate inima copilului nostru.
Vestile sunt foarte bune, atat de bune incat medicul ne-a dat voie sa dam lumii de stire. Unghiuta e bine fixat, iar bataile inimii sunt normale. Are vreo 6mm...
Sa dam vestea, deci: in drum spre job ma abat pe la mama, doar 10 minute, cat sa-i arat “pozele” cu Unghiuta si s-o fac sa planga de bucurie.
Iar seara planuim o super-surpriza pentru mama2 (zisa, de gurile rele, soacra-mea), mai ales ca maine e ziua ei. Si uite asa, fiu-sau fuge de la serviciu 2 ore, nu inainte de a scana ecografiile si de a-i coace o felicitare simpla, alb-negru. Dam buzna peste ei (doar tata2 stia ca venim, dar nu stia si cu ce vesti) si, evident, ii lasam intai muti, apoi amutiti, apoi chiotitori (mai ales mama2), apoi inlacrimati si, in final, foarte fericiti.
Unghiuta, ascult-o pe mama: am intrat in hora, trebuie sa jucam pana la capat. Mamele, tatii, fratii, bunicii nostri si restul familionului (pana la ora asta cred ca au aflat vestea si rudele vecinilor familiilor noastre) asteapta cu mare interes sa te vada, sa te rasfete si sa ne faca noua capul tandari despre cum ar trebui sa te crestem. Asa ca, fii amabil, te rog si ridica-te la nivelul asteptarilor!

Unghiuta

E trecut de miezul noptii, m-am bagat deja in pat, franta. Tocmai ma facusem comoda si ma incalzisem sub pilota, cand apare MyBetterHalf si incepe sa ma dezveleasca si sa dea deoparte bluza si pantalonii de pijama, aranjate atent de mine anterior, pe principiul foilor de ceapa. Se lipeste de mine si incepe sa sopteasca mormait lucruri catre burtica mea. Vorbeste cu Unghiuta. Din ce ajunge la mine, inteleg ca-i spune ca noi il iubim si ca trebuie sa ramana acolo unde e, agatat, ca sa se faca mare si sa il luam in brate si sa-l aducem acasa, unde sa-l poata amusina si cainele nostru...
Unghiuta... A fost mai intai un proiect, ceva ce ne propusesem, un plan. Cand planul nu a mers, a devenit vis. Acum, visul incepe sa capete contur, caci il atingem de exact 5 saptamani si 2 zile. Visul se numeste acum Unghiuta, impropriu dealtfel, pentru ca el este chiar mai mic decat o unghie acum, Este cam cat tip-ul unei unghii french.
Nimeni nu stie de Unghiuta, inca. Si nici nu vrem sa spunem nimanui, pana cand lucrurile vor fi cat de cat sigure.
Unghiuta inseamna o imensa bucurie si o caldura radianta in suflet.
Unghiuta inseamna un junghi dureros la gandul ca l-as putea pierde.
Unghiuta inseamna ca mama lui walks on clouds these days. Sunt ca intr-un glob de cristal, ca si cum m-as fi izolat termic si fonic, oarecum, de lumea nebuna in care traim. In globul meu e liniste, temperatura e placuta constant, iar dincolo de geam vad destul de in ceata oamenii care se agita, in slow motion, fara nici un sens. Vad pe buzele lor ca mereu imi spun cate ceva. Nu-i aud, dar ii aprob, le fac jocul, pentru ca nu vreau sa ma deconspir. Nu vreau sa treaca dincolo de geam si sa ma agaseze cu prostiile lor, cu lumea lor incoerenta si zgomotoasa (care, ieri, era si lumea mea).
Unghiuta inseamna "dansul bucuriei celei noi" o serie ultracomica de miscari bruste din cap, gat, umeri si brate pe care o executa MyBetterHalf, ca sa-mi arate cat de bucuros e ca traim visul.
Unghiuta, acum vorbeste mama: sa stai acolo cuminte, sa nu faci nimic din ce-ai putea regreta, pentru ca mami si tati vor sa traiasca visul pana la capat, cu tine!