Primul control

6 saptamani si 6 zile. Si 7 zile, deja, ca am trecut de miezul noptii. O zi lunga si plina de emotii. Am fost cu Unghiuta la doctor, pentru prima oara. M-a socat-placut reactia medicului meu ginecolog, care aproape ca a lacrimat de bucurie si entuziasm cand i-am spus ca, in sfarsit, sunt insarcinata. Apoi m-a “mufat” si, in cateva secunde, am auzit bataile inimii copilului meu... Imposibil de descris senzatia: ceva cu foarte cald, foarte frig, lesin si inaltare de la pamant. Simultan, evident. Unicul regret: ca tatal lui Unghiuta nu a putut sa fie acolo, sa auzim, impreuna, pentru prima data, cum bate inima copilului nostru.
Vestile sunt foarte bune, atat de bune incat medicul ne-a dat voie sa dam lumii de stire. Unghiuta e bine fixat, iar bataile inimii sunt normale. Are vreo 6mm...
Sa dam vestea, deci: in drum spre job ma abat pe la mama, doar 10 minute, cat sa-i arat “pozele” cu Unghiuta si s-o fac sa planga de bucurie.
Iar seara planuim o super-surpriza pentru mama2 (zisa, de gurile rele, soacra-mea), mai ales ca maine e ziua ei. Si uite asa, fiu-sau fuge de la serviciu 2 ore, nu inainte de a scana ecografiile si de a-i coace o felicitare simpla, alb-negru. Dam buzna peste ei (doar tata2 stia ca venim, dar nu stia si cu ce vesti) si, evident, ii lasam intai muti, apoi amutiti, apoi chiotitori (mai ales mama2), apoi inlacrimati si, in final, foarte fericiti.
Unghiuta, ascult-o pe mama: am intrat in hora, trebuie sa jucam pana la capat. Mamele, tatii, fratii, bunicii nostri si restul familionului (pana la ora asta cred ca au aflat vestea si rudele vecinilor familiilor noastre) asteapta cu mare interes sa te vada, sa te rasfete si sa ne faca noua capul tandari despre cum ar trebui sa te crestem. Asa ca, fii amabil, te rog si ridica-te la nivelul asteptarilor!